Saturday 25 June 2011

Studiu de caz : Căutătorul


Tipic lui, cerşea dreptatea prin cafenele ponosite căutând câte o tovarăşă de discutţii pe care o ameţea cu părerile minimaliste despre evoluţia omenirii, citând filozofi de duzină sau teoreticieni necunoscuţi. Evita privirile care l-ar fi putut reduce la tăcere forţându-l să-şi reprime pornirile frenetice.


Dacă, din întâmplare, realiza că ceea ce spune e lipsit de minima logică necesară unei afirmaţii ce se vrea subiect de dezbatere, schimba nemilos tactica şi, datorită stilului original şi precipitat, era imposibil de contrazis. Fanatic hitlerist involuntar pleda pentru întoarcerea la valorile umane primitiv-evolutive, iar tot ceea ce conştientiza ca fiind o soartă nemeritată lua forma luptei pentru supravieţuire constant susţinută de gustul vinului acru şi muzica de proastă calitate.


Încercând să ignore propria condiţie şi să o nege până la infinit, cu un miserupism caracteristic ce trăda o autoimportanţă colosală, ironiza pasiv atitudinea bolnavă a ambiţioşilor catalogând-o deseori drept amuzantă. Incapacitatea de a găsi soluţii în emisiuni culturale, confruntări politice sau documentare istorice îl frustra obligându-l la o aprofundare neşlefuită şi non-etică a teoremelor ce stăteau la baza continuităţii socializării interumane.


Refuzul îmbrăţişării unor ipoteze general acceptate ducea adesea la căutarea unor răspunsuri ale căror întrebări erau fie inexistente fie inutile ori sfidau elementara capacitate de deducţie a indivizilor mediocri cu care interacţiona.


Suprema satisfacţie pe care o putea obţine din experienţă era iluzia că lucrurile sunt complexe, dar totuşi explicabile.


Trist sau nu, pentru el secretele gătitului şi cele ale astrofizicii erau, mai mult sau mai puţin, în aceeaşi sferă a tangibilului. Şi, din păcate, revelarea lor producea acelaşi efect ambroziac.






(*poza nu-i a mea., http://tumblr.com)
 

© 2009 -Let`s keep it simple! | Blogger Template Designed by Choen | Using The 1KB Grid | Powered by Blogger