Axiomă.

Egalitatea e în primul rând, o iluzie. În al doilea, o scuză. Apoi este un pretext. Şi nu în ultimul rând, un privilegiu.

Practic, nu există egalitate decât în matematică. Iar acolo este doar o convenţie. Primordial necesară, dar doar o convenţie.

Fiindcă te-ai născut om şi nu păstrav, ai anumite drepturi pe care statutul ăsta ţi le garantează. Că nu eşti capabil să ţi le exerciţi din diferite motive (nu te lasă alţii, nu îţi permite sistemul, nu le cunoşti) este cu totul altă mâncare de peşte.

Nici măcar legea nu ne tratează la fel. Vorbind despre omor cu intenţie sau fără, chiar dacă justiţia nu îi va pedepsi egal pe vinovaţi, conştiinţa umană, acolo unde există, va avea grijă să o facă. Aşa că, în acelaşi timp putem vedea şi o profundă tendinţă a firii omeneşti de a echilibra balanţa.

Ne place sau nu, acceptăm sau nu, înţelegem sau nu, absenţa sau prezenţa lor este un alt factor care ne garantează drepturile . Există drepturi pe care doar banii ni le pot asigura. Nu spun că acest lucru e normal (deşi ar fi o discuţie interesantă) .

Ne comportăm diferit, avem scopuri diferite şi reacţionăm diferit la acţiunea aceloraşi stimuli. Să-şi permită oricine să se considere egalul meu pentru simplul motiv că, filogenetic vorbind, ne încadrăm în aceeaşi categorie este aberant.

Realismul extrem care din fericire (sau nu prea) mă caracterizează nu face decât să dea credibilitate afirmaţiilor mele cum că nu ne naştem egali şi în niciun caz nu devenim pe parcurs. Pentru simplul fapt că nici nu ar trebui sa fim. Nu există niciun motiv pe această planetă şi niciun punct de vedere din care eu să mă consider vreodată egală în orice măsura cu un personaj atât de repulsiv cum este, spre exemplu, Leo de la Strehaia. Şi nu pentru că ar merita ghilotinat împreună cu toată specia a cărui mândru reprezentant este. Ci pentru că o astfel de relaţie este de neconceput.

Lucrurile sunt destul de clare. Singurele întrebări care rămân sunt: Cine sau ce îi desemnează pe cei care sunt mai egali ca alţii, după ce criterii şi cu ce scop?

Şi în fond, ce lup şi-ar dori să fie egal cu o oaie?

(*poza nu îmi aparţine)

Undefined

Diagnostic: Mizantropie cronică

Simptome: Nervi , frustrare, nemulţumire, pretenţii, ambiţie, complexe de superioritate, aşteptări prea mari de la oameni prea mici.

Cauze: Expunere îndelungată la nedreptate, prostie incurabilă sau alte nimicuri socialo-inhibitoare generatoare de cochilii sidefate de scoică.

Manifestare: Pacientul prezintă o tendintă permanentă de autoizolare într-un glob din sticlă de Murano sau de plastic prevăzut cu orificii mai mari sau mai mici în funcţie de posibilitatea financiară a fiecăruia respectiv de capacitatea de a rezista sufocării.

Tratament: În cazul descoperirii la timp se poate administra o doză zilnică de învartit în cercuri de savanţi şi martiri. În stadiu avansat, se recomandă abandonul pe o insulă pustie spre deliciul fiarelor sălbatice.