Nu pot spune că politica autohtonă e un domeniu de interes prea mare pentru mine. Ca cetăţean al acestei ţări sigur că mă simt jignită şi lovită peste ochi ca o muscă cu pliciul. Dar sunt mult prea tânără pentru a-mi face astfel de griji. Cea internaţională , în schimb, e un adevărat spectacol. Am văzut zilele astea un videoclip care mi-a zdruncinat creierii. Am simţit cum se demitizează un adevărat zeu pentru care aveam un cult.
Putin e de departe cea mai pregnantă personalitate politica a momentului, iar Rusia cea mai influentă ţară de pe glob, aş indrăzni să spun. Aşa că să-l aud cântând o melodie americană a fost pentru mine greu de îndurat. Sigur. M-am gândit că cel mai probabil are un motiv extrem de bine întemeiat. Pentru că o astfel de umilinţă este suportabilă doar pentru o cauză. Mai nobilă sau mai puţin nobilă. Apoi am citit că era vorba de un concert de caritate. (Sigur, ar fi naiv să cred ca asta e singura explicaţie.) Ceea ce, bineînţeles, a mai atenuat din senzaţia pe care o aveam. Poate pentru majoritatea e plăcut să vadă că omul are sentimente. Pentru mine este absolut straniu. Îl admir din toate oasele şi tocmai pentru inteligenţa, strategia, aciditatea si spiritul lui răzbunător.
Ceea ce mi-a demonstrat gestul lui e că oamenii au umanitatea în sânge. Indiferent dacă e albastru sau nu. Că nu există cineva care să nu fie deschis compromisului atunci când e absolut necesar. Că indiferent cât am încerca să ne reprimăm instinctele umane, este imposibil. Că nu ne putem detaşa complet de ceea ce ne inconjoară. Din aceste motive mi-aş dori câteodată să fiu autistă.
Înţeleg toate aceste lucruri şi încă foarte bine.
Şi totuşi, de ce mă simt ca şi când o parte din mine a paralizat?
*picture by http://onekursat.deviantart.com/
.jpg)
Posts
